the sense of adventure

Congresul national de speologie Baru Mare

September 29th, 2008 admin

Am ajuns si la congresul de speologie de anul asta ce a avut loc in localitatea Baru Mare, situata pe drumul intre localitatile Hateg si Petrosani.

Vineri, 25 septembrie la 8 dimineata plecam din Ploiesti, l-am luat pe Perlik de la Predeal si am mers spre Tg Mures ca sa il luam pe Ristache. Pe seara cam in jurul orei 7 am ajuns la Baru Mare, am fost primit foarte bine pentru ca ma intalneam cu colegii de speologie din Banat si Ardeal. Am plecat in recunoastere cu masina imprenuna cu doi colegi de la Focul Viu ca sa imi arate zona. Ei erau acolo deja de cateva zile si apucasera sa viziteze pesterile Cioclovina si Humpleu in turele precongres. In acea seara am dormit langa statia de transformare electrica. A doua zi ne-am intors cu totii la “resedinta” congresului. Toata ziua am stat in compania lui Perlik, Ristache si Dorel. A fost o zi foarte frumoasa, am asistat la rapoartele anuale prezentate de fiecare club, cel mai interesant consider ca a fost filmul prezentat de Radu Dumitru (FV), foarte bine realizat in special la nivel tehnic, meniu de intrare in film si efecte.

Am mers apoi la seara festiva unde ne-am delectat cu ultimile prezentari care nu au durat prea mult iar apoi am petrecut pana dimineata aproape. In jurul orei 10 am plecat, urmand drumul inapoi spre Ploiesti.

Per total a fost un congres reusit, multumita clubului de la Hunedoara si familiei Sopincean care a avut grija ca totul sa decurga asa cum trebuie.

maraton Garana

September 10th, 2008 admin

Am ajuns la maratonul de la Garana, foarte reusit maraton insa sunt nemultumit de faptul ca nu am ajuns pe podium, mi-am dorit foarte mult lucrul asta. Am iesit pe 4.
locul
Sunt fericit insa ca pot bifa pe harta inca un loc din tara unde am ajuns, chiar daca am stat decat 2 zile. Drumul foarte lung, e bine ca nu am fost nevoit sa conduc eu. Colegii de la Conpet sunt foarte amatori de sofat. Am avut onoarea sa il cunosc pe Marian Frunzeanu, un campion de seama in ciclismul romanesc.
mai jos cateva poze
eu
ei
startul

Stefesti

September 10th, 2008 admin

Am plecat saptamana urmatoare la Stefesti adica pe 24 august. Gasisem o descriere a zonei o descriere a unui drum care duce la o pestera facuta inca din anul ’73. Intentionam sa regasesc pestera. Pentru ca varamiu a rupt lantul de cateva ori si nu a mers corespunzator cu bicicleta care oricum este destul de uzata, am fost nevoiti sa oprim de mai multe ori si faptul ca am plecat abia la ora 11 a facut ca timpul alocat explorarii mele sa fie mai scurt. Pana la Stefesti nu au fost decat 50 km insa cu toate acestea am ajuns inapoi acasa pe intuneric. Urmeaza sa fac o tura in care voi merge cu masina. Sper sa gasesc weekendul acela liber
eu reparand la bicicleta care i-am dat-o lui varmiu sa mearga
valea la capatul careia trebuia sa gasesc pestera
pe drum
varmiu

Predeal

September 10th, 2008 admin

pentru ca imi lasasem echipamentul la Romeo a trebuit sa trec pe la el ca sa il recuperez. Asa ca am facut o tura la Predeal. L-am luat pe varmiu care a venit de la bucuresti, si pe sormea. A fost o tura frumoasa pentru ca mergand cu bicicleta m-am simtit in largul meu. Sunt foarte multumit de sistemul meu de prindere pe masina.
bikes
Romi a fost foarte amabil si a mers cu noi la cabana 3 brazi,la 3 brazi
noi
apoi ne-a facut cunostinta cu Nae Plumbota cu care am urcat fiecare pe bicicleta lui pe partia Cocosul si am facut dupa aia un traseu pe bicicleta. Foarte extenuanta a fost urcarea pe Cocosul.
Seara am mers la sinaia la un restaurant unde am mancat si apoi ne-am intors acasa :D

10 zile in Retezat

September 10th, 2008 admin

A trecut aproape o saptamana de cand m-am intors din Retezat. Miercuri 6 August am plecat cu trenul la Predeal ca apoi sa ma intalnesc cu Perlik cu a carei masina am mers. Cu prilejul plecarii noastre l-am ajutat pe Perlik sa isi rezolve anumite treburi de servici, respectiv l-am ajutat sa faca niste masuratori topo intr-un sat in apropiere de Fagaras si la Sibiu. Bineinteles ca am fost si rasplatit pentru munca mea, doamna de la Fagaras recompensandu-ma cu 50 lei iar cea de la Sibiu cu un ospat pe cinste la un restaurant italenesc unde am mancat ceva specialitate de salau.
A urmat drumul pana la Hunedoara unde ne-am intalnit cu familia Sopincean care tocmai venise dintr-o tura impreuna cu Dorel. Am fost fericit sa ma intalnesc cu Dorel dupa doar o saptamana.
A doua zi Perlik a plecat cu Adi la Calan ca sa faca niste masuratori iar eu am facut un drum pana la Deva cu dna Mihaela pentru a preda niste documente la primaria Deva cu privire la congresul de speologie care urmeaza sa se tina in judetul Hunedoara. cu ocazia asta am vizitat si cetatea Deva.
Ne-am intors la Hunedoara si aveam de gand sa revad castelul Huniarzilor. Nu am mai putut pentru ca Perlik m-a sunat ca tocmai terminase de facut masuratorile la Calan si ca e timpul sa plecam.
Cam dupa amiaza am ajuns in sfarsit in Poiana Pelegii. Peisajele vazute sunt indescriptibil de frumoase. Cu siguranta pozele si filmuletele vor spune mai multe.
Tura nu a decurs dupa planul propus intrucat dupa o saptamana de stat in Retezat ar fi trebuit sa merg la Tismana in tabara de vara Focul Viu insa am aflat ca tabara s-a amanat cu o saptamana.
Bineinteles ca mi-am prelungit sederea. Asa ca in urmatoarele zile au urmat trasee cu cei de la salvamont, am avut ocazia sa merg prin rezervatia naturala protejata, unde nu are voie nimeni sa mearga.

Sambata am plecat cu niste montaniarzi care venisera cu masina si m-au lasat la Hateg, de-acolo am luat un microbuz spre Deva, apoi cu trenul pana la Ploiesti, am facut si o escala la Teius.

moaca mea
magarii de la Zanoaga
lacul Bucura
Click Here

free hit counter

foobar2000 audio player